- Mircea Drăghici este General Manager AGRIVI România și a participat în calitate de Partener în cadrul RALF 2022 – Romanian Agriculture Leadership Forum, evenimentul de business al anului în agricultură, care a avut loc în perioada 18-19 mai, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cu tema “România Agricolă Europeană”.
„European Green Deal cere reducerea până în 2030 a nivelului de pesticide folosit în agricultura europeană. Un caz interesant este cel al companiei Nestle, care a cerut tuturor furnizorilor agricoli de la care cumpără materia primă să aibă un anumit standard de producție, de tipul: „nu aveți voie să faceți tratamente pe culturi decât dacă puteți dovedi că acolo a fost o boală sau un dăunător”. Această inițiativă privată este menită să asigure consumatorilor o hrană de mai bună calitate și mai sigură pentru sănătate.
AGRIVI contribuie la acest obiectiv printr-o platformă care oferă, în primul rând, sisteme de alertă, adică fermierii care fac parte din acest sistem primesc alerte în momentul în care condițiile sunt favorabile apariției unei anume boli a culturilor. Există și o bază de date cu ce produse pot fi folosite în fiecare caz și se pot genera hărți de aplicare variabilă ale acestora. Aceste informații pot fi oferite beneficiarilor care cumpără de la anumiți furnizori, dar și clienților finali.
Se poate genera un cod QR pe care clientul îl scanează la raft, astfel poate vedea atât unde a fost produs mărul pe care vrea să îl cumpere, cât și toate etapele culturii respective, ce tratamente au fost efectuate, ce forță de muncă a fost implicată. Acest cod QR este o funcționalitate cerută mai mult pe piețele din țări mai dezvoltate, dar e un trend ce urmează să se dezvolte și la noi. Iar pentru fermieri, sistemul prezintă avantajul că atunci când se poate demonstra trasabilitatea producției, ei pot negocia și prețuri mai mari.
Porumbul dulce este astăzi un ingredient des întâlnit în alimentație. Pentru obținerea unui porumb dulce de calitate premium este nevoie ca timpul de la recoltare până la ambalare să fie cât mai scurt. Unii mari producători au ajuns să facă această operațiune în doar 4 ore. Quality testele se fac însă la sfârșit, după recoltare, din mostre. Dacă sunt depășiri ale nivelurilor de reziduuri de pesticide apar două probleme: pe de o parte se creează risipă alimentară pentru că este vorba de un porumb bun, dar care nu poate fi acceptat, dar și pierdere financiară pentru că efortul de a ambala în doar câteva ore o recoltă este imens.
Pe platforma Agrivi există informații despre etapele corecte pentru creșterea oricăror culturi, există o evidență clară a tuturor tratamentelor făcute, precum și o bază de date despre produse, dozele de administrat și perioada de așteptare înainte de recoltare. Astfel se pot crea modele în care producătorii pot vedea care sunt terenurile ce pot fi recoltate, iar când se face quality testul la porumbul deja ambalat producătorul poate avea siguranța că nu va trebui să arunce acel produs. Principalul avantaj al platformei Agrivi este că oferă clientului posibilitatea de a analiza cât mai bine ce se întâmplă în producție.
Unul din cei mai mari producători de fructe de pădure, cu un flux de lucru important, a ales platforma Agrivi pentru a gestiona 25 de ferme pe 3 continente, cu peste 1.000 de soiuri de plante.
În Myanmar, micii fermieri nu au o putere de negociere foarte mare, dar când se unesc în cooperative devin o forță care poate negocia mai bine pentru recoltele lor. Agrivi nu e doar o companie de tehnologie, ci are și un departament mare de agronomi, care au făcut training-uri pentru agenți și consultanți din Myanmar.
Platforma oferă funcționalități pentru gestionarea relației cu toți cei 4.000 fermieri de acolo, se pot analiza toate terenurile prin imagini din satelit, iar consultanții sunt pregătiți și pot comunica cu fermierii din cooperativă. După 1 an de lucru s-a înregistrat o creștere de 20% a profitabilității, precum și o reducere a consumului de apă și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Lucrăm cu clienți mari din toată lumea, de la mici fermieri la corporații. La baza filosofiei Agrivi este ideea de sistem de sisteme, deoarece există acum foarte multe soluții tehnice în agricultură, dar valoarea adăugată apare când se pun cap la cap toate informațiile într-un mod unitar în gestionarea unei ferme.”
Foto© romanianagriculture.ro


