Valentin Popa cultivă ciuperci Pleurotus în județul Vâlcea și a participat în calitate de speaker în cadrul RALF 2022 – Romanian Agriculture Leadership Forum, evenimentul de business al anului în agricultură, cu tema “România Agricolă Europeană”.
„Ferma Agronat Food este cea mai mare fermă de ciuperci pleurotus bio din țară, 12 tuneluri care se întind pe o suprafață de 3600 mp. Afacerea a început în 2015 cu mult optimism și cu fonduri europene. De la ideea prin proiectare și până la prima producție, procesul a durat cam 5 ani. Cel mai greu a fost la prima recoltă, începutul anului 2020, deci în plină pandemie, când încă nu aveam cumpărători și nimeni nu voia să stabilească întâlniri. Astfel încât am lucrat la telefon și am trimis mostre.
Ideea proiectului de la început a fost să facem și procesare, însă această activitate avea alt nivel de grant în schema de fonduri europene pe care am început proiectul, motiv pentru care am amânat începerea activității de procesare – însă ea rămâne în plan și am depus deja proiecte pentru fonduri europene în acest sens.”
Foto© romanianagriculture.ro