Un editorial de Tudor Calotescu
Dificultatea de înțelegere a perspectivei comunitare vine din lipsa noastră de informare corectă!
Trăim într-un noian de bule scrise de oameni invizibili, dar ne răsculăm când nu avem motive de răsculat și dormim frumos când ar trebui să fim cu ochii larg deschiși. De aceea mi-aș dori să fie cât mai multe inițiativele de genul RALF, un forum unde ne putem culege informații direct de la surse credibile și perfect controlabile! Și anul acesta, 2022, pe 18 și 19 mai la JW Marriott București, Romanian Agriculture Leadership Forum va aduce Europa în fața noastră și va face posibilă perspectiva din care să ne privim cât mai corect, vizavi de realitatea europeană, și nu numai! Prin intermediul fermierilor invitați, a reprezentanților marilor asocieri la nivel European și, nu în ultimul rând, a celor care sunt la butoanele deciziilor administrative putem să trasăm altfel coordonatele realității europene, cu mult mai multă onestitate. Vom vorbi deschis de Green Deal, Agricultură circulară sau mai știu eu ce altă abordare dar având fermierii și procesatorii prezenți și pregătiți să-și susțină opiniile cu argumente profesionale!
România, deși e parte integrantă a comunității europene, are tendința de a se socoti cumva exterior acestei realități economice. Într-un anume fel ne place să fim Europeni doar atunci când ne convine. Și ne e greu să trecem la asumarea integrală a apartenenței comunitare prin implicare în concert, mai mult decât ca spectatori aflați pe scenă!!!
Din experiența mea jurnalistică am constatat că doar informarea, acceptarea dialogului, participarea la discuții și prin a asculta (nu doar țipându-ne nemulțumirile), analiza atentă, bazată pe surse credibile și autorizate, dar și implicarea în construirea concluziilor sunt singurele modalități de a limpezi dimensiunea europeană a Agriculturii Românești. Abia apoi putem marșa cu motoarele turate fără a ne învârti în cerc.
Trebuie să recunosc că participarea la toate edițiile RALF mi-a adus o altă perspectivă asupra României Agricole Europene, una din care îmi permit să privesc mai relaxat ansamblul. Dealtfel e aiurea să intri într-o relație doar cu gândul că partenerii sunt întotdeauna gata să te înșele. Ori să tot punem frâna atunci când realitatea ne duce înainte, dar noi avem amețeli deoarece stăm invers pe scaune!
Așa că vă invit să participați, live, la prezentările, dezbaterile și, mai ales, la concluziile care se vor trage în cele două zile super-intense de forum transfrontalier! Voi fi și eu acolo ca moderator, dar și ca observator direct pentru domniile voastre care nu vor putea participa din diverse motive.
Hai să vedem ce perspective ne așteaptă din acest prezent tulbure, cu războiul dintre cei doi mari exportatori de cereale, ori cu era asta post pandemică ce ne-a dus direct într-o criză a resurselor, mai ales a celor care au la rădăcini energia. Cum să ne pregătim pentru ca aceste inconveniente să fie mai ușor digerate. Ce anume să facem ca să găsim oportunitățile deoarece orice criză majoră aduce cu sine și o mulțime de oportunități de care trebuie să știm cum să ne folosim. Astfel încât România Agricolă Europeană să crească!
Mai multe despre RALF 2022 și BILETE aici.


