„Fermierii români, fie că sunt din sectorul vegetal sau din zootehnie, nu au momente liniștite. Sunt atât de multe de făcut, sunt atât de multe schimbări, provocări, încât realizările, lucrurile bine făcute, bunele practici rămân, parcă, în umbră. De aceea, un eveniment precum Romanian Agriculture Leadership Forum (RALF) este un loc unde poți găsi toate temerile, toate fricile, dar și toată determinarea pe care o au oamenii de afaceri și antreprenorii din sectorul agricol.
De ani de zile, fermierii sunt cei care pun cea mai mare presiune asupra administrației. Tot timpul nemulțumiți, tot timpul dorindu-și o măsură de sprijin în plus sau o legislație nouă care să clarifice relațiile comerciale de pe filiera produselor, fermierii sunt într-o continuă bătălie: cu guvernele, cu partenerii de afaceri și chiar cu ei înșiși. Nu este vorba doar despre fermierii români, la fel se întâmplă și la nivel european. Și în Europa, agricultorii vin și protestează în fața instituțiilor-cheie – Parlament, Comisia Europeană – cu utilaje agricole și cu propriile animale. Mai rău chiar, în Uniunea Europeană se vorbește tot mai mult despre disperarea fermierilor care se manifestă în forma ei cea mai dramatică, prin sinucideri.
De aceea, un eveniment precum RALF, cu dezbateri pe teme diferite, care acoperă întregul sector agro-alimentar, seamănă aproape cu o „terapie de grup”. Tot ce poți face este să îi asculți pe speakeri și, dacă îți este la îndemână, să schimbi ceva în agricultura locală.
Și anul acesta, RALF și-a propus ținte ambițioase. A gândit sesiunile de dezbatere în logica filierelor de produs. Este o bună idee, pentru că tensiunile pe lanțul de produse sunt, în continuare, foarte mari. Toată lumea se ceartă cu toată lumea. Producătorii de materii prime agricole cu procesatorii, procesatorii cu comercianții și, de multe ori, în joc intră și furnizorii de inputuri sau nemulțumirile dintre producători și comercianți sau bănci.
Sunt atât de multe probleme. Subvențiile sunt prea mici, irigațiile lipsesc, dobânzile sunt prea mari, iar profiturile nu se împart în mod corect pe lanțul de aprovizionare. Nu sunt teme dezbătute doar în România. Recent, un think tank francez numit „Utopies” arăta că, în Franța, din 100 de euro cheltuiți de o gospodărie pentru alimente, doar 6,5 euro ajung la producătorii agricoli.
Sunt multe teme comune în agricultura europeană, dar sunt și o serie de subiecte specifice României, pentru că agricultura și industria alimentară din România au o serie de particularități față de cele europene.
Uneori, insistența fermierilor români poate părea exagerată, dar ea este justificată printr-un singur cuvânt: risc. Producția agricolă, indiferent de domeniu, este, în România, supusă unor riscuri semnificative. Lipsa irigațiilor, lipsa finanțării, absența spațiilor de depozitare, funcționarea imperfectă a lanțurilor de aprovizionare și a filierelor de produse creează riscuri.
Sunt multe teme care frământă agricultura românească de ani de zile: episoadele de secetă sunt tot mai frecvente, lipsa sistemelor de irigații este tot mai vizibilă, procesarea se află la un nivel redus, iar acest lucru se vede cel mai bine din deficitul comercial înregistrat în materie de produse alimentare. Accesul producătorilor români în marile rețele de magazine este limitat, spațiile de depozitare sunt insuficiente, rolul și ponderea zootehniei în sectorul agricol a scăzut în ultimii ani, ceea ce este un semnal de alarmă, iar subvențiile sunt prea mici pentru nevoile agricultorilor.
Ce am aflat de la RALF? Agenția statului care se ocupă de irigații (ANIF) nu se mișcă, iar în teritoriu fermierii luptă cu morile de vânt pentru a convinge ANIF să refacă infrastructura principală de irigații; asigurările agricole au loc să crească și sunt încurajate prin subvenții; sectorul de procesare este diferit de cel de producție agricolă și puțini fermieri se încumetă să îl abordeze. Există deja aplicații online care au creat lanțul scurt, adică au făcut legătura directă dintre producători și consumatori (desigur, încă sunt prea puține platforme de vânzare, dar dacă privim către exemplele europene vom vedea că acestea sunt o parte a viitorului și, totodată, o cale sigură pentru a scăpa de lipsa de cooperare a supermarketurilor); problema spațiilor de depozitare este o ciudățenie, de ani de zile sunt programe europene de finanțare, dar pare că nu se întâmplă nimic. Producătorii de cartofi sau cei de legume- fructe explică absența spațiilor de depozitare prin faptul că ei și asociațiile de profil nu au fost eligibili pentru finanțările europene.
În ceea ce privește subvențiile, Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, arăta că au crescut de la intrarea României în Uniunea Europeană de la 47 euro pe hectar la 170 euro pe hectar.
Dincolo de atât de multe probleme, cel mai important este că la RALF am putut vedea cum merge înainte sectorul agricol. Am văzut cum se administrează și cresc ferme de familie, am aflat despre proiecte care construiesc un lanț scurt între producător și consumator și care au reușit să se consolideze, s-a vorbit, cu un exemplu concret, despre modul de producție regenerativ, au fost prezenți atât fermieri, cât și manageri care au reușit să coaguleze asociații de producători. De asemenea, un tânăr din Letonia, membru în Consiliul de Administrație al unei organizații agricole, a vorbit despre un proiect pe care îl derulează. Iar acest proiect nu era despre inputuri, vânzări sau marketing, ci, pur și simplu, despre cum poate fi reabilitat sectorul agricol în ochii tinerilor. De aici trebuie început. Despre toate acestea a fost vorba, anul acesta, la RALF.”
Foto© romanianagriculture.ro
