Atentionare privind Emailurile false - RALF 2025 Afla mai multe detalii ×

Pomicultura în România: Premise bune, provocări tehnologice și proiecte de dezvoltare

De sărbătoarea Sf. Gheorghe, considerat patronul naturii înverzite, a avut loc întâlnirea online a Xgrupului Mari Pomicultori, una dintre ramurile esențiale și în plină expansiune ale agriculturii din România. Evenimentul a fost organizat de BORO Communication, în parteneriat cu Corteva AgriscienceNetafim și susținut de Andermatt România, și face parte dintr-o serie de întâlniri dedicate unor domenii esențiale ale domeniului agricol: în februarie a fost Xgrupul dedicat viticultorilor, în martie cel al legumicultorilor, iar în iunie se va organiza încă o întâlnire având în centru tinerii fermieri.

La această întâlnire au participat pomicultori din întreaga țară, precum și reprezentanți ai Facultății de Horticultură din București și ai unor firme producătoare de sisteme de irigații prin picurare, respectiv de produse împotriva dăunătorilor. Pomicultura ocupă un plan important în perspectivele de dezvoltare agricolă ale României, o mare parte din investițiile din domeniu fiind direcționate spre ferme de pomicultură, iar la această întâlnire au fost abordate subiecte legate de situația actuală, tendințele și noutățile din domeniu, precum și despre planuri de investiții și de dezvoltare.

Printre ideile de mare interes pentru toți participanții s-au numărat:

  • Creșterea cereri de fructe românești pe piața autohtonă, simultan cu o atenție sporită a consumatorilor pentru calitate și „gustul de altădată”;
  • Necesitatea dezvoltării tehnologice a diferitelor culturi pomicole, fie ele tradiționale, bio sau moderne, pentru a asigura o mai mare competitivitate a acestor agribusiness-uri pe piața națională și internațională (mulți fermieri având deja o un export consistent din producția anuală);
  • Importanța informării continue, pentru ca fermierii să fie la curent cu evoluția tendințelor și tehnologiilor din domeniu;
  • Nevoia dezvoltării sistemelor de distribuție a produselor pomicole pe piața națională, în mod special în lanțurile de supermarketuri, pentru a veni în întâmpinarea cererii în creștere din partea consumatorilor.

Merryberry dispune de 100 de hectare și 3 soiuri de afine, dintre care jumătate în sistem ecologic, fiind cea mai mare plantație de afine bio din țară. Actualmente 80% din producție merge la export, iar restul pe piața locală. Depozitul a fost finalizat în 2020 și cuprinde 5 camere ULO, linii de sortare și spații de depozitare, iar anul acesta s-a achiziționat și o linie de deshidratare. Se intenționează dezvoltarea capacității și a tehnologiei de depozitare, inclusiv și achiziționarea unei noi linii de sortare și răcire. 

Cu peste 60 de ani de tradiție de pomicultură, ferma Crăița Merelor duce mai departe povestea cultivării merelor prin cele două fiice ale familiei Oprea. Din 2019 ele au creat brandul Crăița Merelor pe baza experienței de specialitate a tatălui lor, și au reușit să transforme această întreprindere de agricultură de subzistență într-un agribusiness. Având un background de activitate corporatistă, surorile Oprea au introdus și elemente de marketing și promovare „împrumutate” din străinătate. Ele au investit constant în propria educație, pentru a fi la curent cu tendințele actuale în marketingul în pomicultură, și au făcut cercetări în rândul clienților. Misiunea pe care și-au asumat-o e să aducă livezile în casele oamenilor, dar și clienții la experiența live a livezilor. Investiția realizată acum 12 ani în linia de suc de mere este astăzi un laborator autorizat pentru producerea de suc natural din merele proprii. Clienții produselor acestei livezi sunt variați, venind atât din târgurile din București, dar și din mediul online. Surprinzător, tot mai multe și persoanele peste 50 de ani devin clienții acestei ferme, căutând „nu fructe perfecte, ci gustul de odinioară” al acestora.

Corteva Agriscience este un furnizor important de produse pentru protecția plantelor și combaterea bolilor și a dăunătorilor din pomicultură. Întrucât și acest domeniu evoluează constant, iar de anul viitor unele fungicide precum Ditan nu vor mai fi autorizate, compania va produce un insecticid nou (Delegate) cu o substanță inovatoare (spinetoram). De asemenea, se va continua producția de Fontelis, un fungicid pentru combaterea rapănului și a făinării, și dezvoltarea ofertei de produse pentru protecția plantelor precum și oferta de semințe, pentru ambele categorii de produse Corteva fiind cel mai mare furnizor de acest fel.

Livada de la Argeș este o livadă pornită de bunicii actualilor fermieri, acum 60 de ani, pe atunci pomicultura fiind principala sursă de venit. Din 20015-2016 s-a început comercializarea primelor fructe după refacerea livezii din 2009. A trebuit însă implementat și un nou model de comercializare a fructelor, întrucât modelul de business de la începuturile livezii nu mai era adecvat contextului actual. Anul trecut, Ioana Nistorescu și-a folosit experiența de e-commerce pentru a duce agribusiness-ul în online, ocazie cu care a devenit prioritar pentru ea și să își cunoască mai bine publicul. A identificat astfel două categorii mari de clienți: familiile tinere cu copii, respectiv persoanele peste 40-50 de ani cu venituri peste medie. Toți caută același lucru: „fructe gustoase, crescute responsabil”.

În România, deși sunt mulți producători de mere importanți, există o problemă semnificativă legată de piața de desfacere. Ioana Nistorescu a primit numeroase mesaje de apreciere de la clienți, mai ales pe perioada iernii când merele acestei ferme i-au ajutat pe oameni să nu mai cumpere mere din import, ceea ce i-a arătat și mai mult importanța nu doar a producției de mere de calitate, ci și a găsirii soluțiilor pentru ca ele să ajungă efectiv la clienți. Ferma își dorește să ajungă să proceseze și prune, ceea ce implică alt tip de provocări întrucât acestea sunt mai perisabile decât merele.

Familia Oancea a deschis ferma de afini anul trecut, când s-a mutat la Brașov după 20 de ani de lucrat în corporații în București. Proprietarul, fiind pasionat de horticultură, a urmat cursurile facultății de specialitate din București. S-au făcut investiții consistente, din fonduri proprii, iar acum familia are în plan o primă extindere la 4 hectare. Proprietarii au realizat importanța uriașă a identificării nevoilor consumatorului final, și își doresc să consolideze brandul Afinero  ca fiind sinonim cu calitatea, prospețimea și respectul pentru consumator.

Netafim România: O problemă a tuturor pomicultorilor din România este că fructele autohtone nu se prea găsesc în lanțurile de magazine. În opinia directorului de marketing, Marius Eftene, această situație are la bază atât o anume „comoditate a magazinelor” cât și faptul că acestea au nevoie de o predictibilitate mare și de anumite standarde de calitate și de calibru. „Ori aceste lucruri din păcate nu se mai pot face folosind cultura convențională, deci trebuie să investim în tratamente de calitate pentru soiurile românești”. Aceste soiuri trebuie să fie adaptate tehnologiilor actuale pentru a avea aspect, rezistență la transport și durată de viață la raft mai mari. Compania oferă soluții în acest sens, de la proiectare la execuție, sisteme de irigare și fertilizare (pentru fermele clasice dar și cele ecologice). 

„Gustul de altădată” este evident un deziderat important atât pentru fermieri cât și pentru clienți, dar el este un rezultat și al fertilizării raționale. Spre exemplu, transportul zaharurilor în fructe se face cu ajutorul potasiului, care trebuie suplimentat în îngrășăminte.

Legat de sistemele de irigare prin picurare, pe care le oferă această firmă, în cazul fermelor organice această tehnologie este supusă unui stres mai mare, motiv pentru care e necesară o mentenanță mai frecventă. Pentru a facilita munca fermierilor din acest punct de vedere, anul acesta Netafim va lansa un sistem ce realizează o mentenanță automată a sistemului de irigație, cu producție de apă oxigenată, care simultan curăță și resturile organice. Totodată, acest sistem introduce și oxigen în sol, ceea ce ajută plantațiile pomicole.

Livada Micul Fermier: Pe terenul unei foste livezi, proprietarul Mircea Grigoriu a dezvoltat cu fonduri europene o livadă de mere superintensivă cu fertirigare monitorizată. Agribusiness-ul a evoluat constant, având actualmente 1500 mp de spațiu de depozitare cu 4 camere de frig, fiind adăugate recent și 2 camere de frig pentru struguri de masă, o linie de sortare și o linie de sucuri. Acestea din urmă fiind produse pentru brandul Gusturi Românești al lanțului Mega Image, dar și pentru brandul propriu al fermei. Există planuri de extindere a livezii cu încă 13 hectare de meri și de achiziționare a unor linii de sortare și de producție de sucuri mai performante. Toată producția merge pe piața internă, iar cererea depășește tot timpul capacitatea de producție, ceea ce dovedește o dată în plus că „oamenii își doresc să cumpere și să mănânce fructe românești”.

Mihai Cătălin Giurgilă: Pasiunea pentru pomicultură s-a dezvoltat din cea inițială pentru apicultură, legat de care proprietarul a beneficiat și de un program european pentru achiziționarea unui teren. Aici a dezvoltat un proiect ce reunește apicultura și pomicultura, actualmente existând 400 de pomi, un sistem de irigații, electricitate și un depozit. După primele recolte a fost achiziționat și un sistem de producere a sucului, iar anul trecut s-a reușit vânzarea întregii cantități de suc produse. Investițiile în irigații și importanța conexiunii pomiculturii cu apicultura sunt subiecte de mare actualitate și pentru acest fermier. Este nevoie de o mai mare atenție asupra conexiunii vitale dintre albine și livezi și de o mai bună colaborare între fermieri. Din păcate, de la an la an efectivul de albine este în scădere, în principal din cauza tratamentelor aplicate pe culturi dar și schimbările climatice. Pentru a contrabalansa această situație, proprietarul a creat în livadă un loc special pentru albine, chiar dacă în ultimul an a avut pierderi mari în apicultură.

Adrian Asănică, decanul Facultății de Horticultură din cadrul UASMV București: Performanța în pomicultură se poate obține numai prin educație și informații actualizate. Facultate de Horticultură din București încearcă să ofere aceste lucruri, precum și condițiile pentru experiență practică, dispunând de un campus de 38 de hectare dintre care 1,5 hectare sunt dedicate unei livezi experimentare de top, 3000 mp pentru ameliorare și crearea de soiuri adaptate la condițiile din România. Există și un program de studii la distanță, care anul trecut a permis ocuparea completă a cifrei de școlarizare, inclusiv cu persoane care au deja afaceri în domeniu și doresc să se dezvolte. Pentru cei care doresc să înființeze o plantație, Facultatea oferă consiliere și soluții practice pentru alegerea soiurilor adecvate, exploatarea tehnologiilor, fertilizare ș e fitosanitară, și este deschisă pentru diferite colaborări cu fermierii. „Va trebui să învățăm din mers să lucrăm cu natura, să creștem biodiversitatea și să facem aceste lucruri în avantajul nostru și al mediului înconjurător”.

Între 13 și 16 mai, facultatea organizează „Zilele horticulturii bucureștene”, eveniment ce reunește numeroși specialiști și cuprinde workshop-uri și demonstrații pe teren. Evenimentul poate fi accesat de oricine își dorește îndrumare și consiliere în acest domeniu.

Livada Fermecată: Proiectul a început în 2009 cu o plantație de nuc franțuzesc, continuând apoi cu o plantație superintensivă de cireși. Actualmente ferma cultivă afine, nuci și cireșe, cu o linie de sortare și ambalare optică a afinelor, respectiv una de hydrocooling și de sortare și calibrare pentru cireșe. Anul acesta, investiția în capacitatea de depozitare cu atmosferă controlată va fi completată cu o cameră de pre-răcire, o etapă esențială în menținerea calității fructelor. În 2020 ferma a livrat pentru prima dată nuci către un lanț de supermarketuri. Recoltarea nucilor s-a făcut mecanizat, iar cu ajutorul unei linii de procesare s-a obținut o uniformitate a calității. Pentru 2022 a fost depus un proiect pentru dezvoltarea procesării, anume crearea de produse fără zahăr.

George Bălan, Livada Rediu din județul Galați: Ferma sa cultivă zmeur, mur, măr și vișin, livada având o vechime de 5-6 ani. Proprietarul a studiat horticultura la Iași, acum face un doctorat în domeniu, și a adus în livadă o tehnologie nouă, cu soiuri de zmeur extrem de productive. Își dorește extinderea culturilor care se pretează la recoltare mecanizată, precum: vișinul, prunul, migdalul și fructele de pădure, dar și zmeur și măr superintensiv. Ferma are contracte cu două mari lanțuri de supermarketuri, Carrefour și Profi, iar o mare parte din produse ajung pe piața din Constanța. 

Mircea Coita, proprietarul unei plantații ecologice: După 19 ani de muncă în Spania, coordonând două ferme de migdali, proprietarul s-a întors în țară și a investit într-o plantație de cireși, meri și vișini. Localitatea Dobrești este o zonă cu climă favorabilă pomilor fructiferi, iar Mircea Coita dorește să completeze acest context natural investind într-un sistem de irigații precum și un depozit cu cameră frigorifică.

Livada Veche este un proiect de familie început acum 6 ani, care aastăzi numără 500 de pomi fructiferi de diferite tipuri: meri, caiși, cireși, peri, piersici, vișini, pruni, gutui, dar și zmeură și căpșuni. Familia are și un agribusiness cu viță de vie și legume. Procesele de lucru sunt preponderent tradiționale, cu câteva excepții, pentru că proprietarul dorește o producție cât mai curată, cu tratamente minime și nedăunătoare albinelor. Mulți clienți ai fermei sunt orășeni care vin cu plăcere împreună cu familiile pentru a participa la cules. În perspectivă se vizează o investiție într-un sistem de irigații și pentru pomi.

Corteva Agriscience: O problemă actuală a întregului sector agricol este retragerea autorizației multor produse fertilizante și de control al dăunătorilor folosite anterior în pomicultură, în urma unor analize la nivel european care au indicat efecte nocive asupra omului și a mediului. Pomicultura este una dintre cele mai afectate ramuri ale industriei din acest punct de vedere, fermierii având acum mai puține opțiuni pentru protejarea și eficientizarea culturilor. Aprobarea unor noi substanțe active de către Uniunea Europeană durează câțiva ani. Totodată lanțurile de magazine au limite foarte stricte în analizele pentru reziduuri. Este nevoie așadar de soluții noi pentru protejarea și maximizarea culturilor, în acord cu normativele în vigoare. Una dintre concluziile acestei rodnice întâlniri a pomicultorilor este că premisele sunt cu adevărat bune pentru eficientizarea și dezvoltarea sectorului, atât pentru culturile tradiționale cât și pentru cele bio sau micile agribusiness-uri de familie. În mod clar este loc de îmbunătățire a proceselor tehnologice și a distribuției produselor pe piața națională. Însă de bun augur este faptul că cererea de fructe de calitate „de la noi” e în creștere, iar consumatorii sunt din ce în ce mai diversificați și totodată conștienți de valoarea gustului și a proprietăților nutritive ale fructelor românești cultivate conform standardelor de calitate în vigoare. Iar odată cu îmbunătățirea vremii și (sperăm) și a situației pandemice, speranțele și energiile pomiculturii românești au premise foarte bune de dezvoltare. 

Discuțiile vor continua în noiembrie în cadrul RALF 2021 – Forumul Internațional al Marilor Fermieri, care va avea loc pe 25 noiembrie la JW Marriott Grand Hotel din București. Înscrieri și detalii aici: 

Emanuel Guţan

Country Manager Ecolab Romania, Bulgaria, Ukraina, Moldova

Partener ROHO

 

“Ecolab Romania, prin Divizia Healthcare, oferă soluții de prevenire a infecțiilor care ajută la asigurarea unui mediu mai curat, mai sigur și mai sănătos pentru pacienți și furnizorii de servicii medicale, ceea ce duce la rezultate îmbunătățite, eficiențe operaționale și satisfacție crescută a pacienților. Modelul nostru unic de livrare a programului de preventive reunește tehnologie de ultimă oră, informații în timp real, servicii furnizate personal și instruire de bune practici. Participarea activă la evenimentele ROHO ne provoacă să identificăm împreună cu specialiștii din spitale, soluții pentru creșterea calității serviciilor medicale românești.”

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector, UMF Iași

Partener Educațional ROHO

 

”A profesa medicina presupune asumarea, zi de zi, a unei imense responsabilități: confortul, sănătatea și chiar viața pacienților noștri depind de noi, de calitatea actului medical pe care îl oferim. De aceea, autoritatea formală sau informală în lumea medicală implică un grad de responsabilitate semnificativ mai ridicat decât în alte profesii. Cum apar liderii în domeniul medical, care sunt condițiile și contextul favorabile apariției lor? În primul rând, un lider medical nu apare, ci se formează. Procesul începe din școală, din învățământul preuniversitar, atunci când se cristalizează atât trăsăturile de caracter ale individului, cât și vocația sa, curiozitatea și apetitul pentru cunoaștere. Aceasta este fundația pe care, mai târziu, mediul universitar clădește cunoștințele specifice domeniului medical. Cunoștințele sunt absolut necesare, dar nu și suficiente – un viitor lider în domeniul medical are vitală nevoie de puterea exemplului, de un model care să-l inspire și pe care să-l urmeze în cariera sa. Relația mentor – discipol în medicină este printre cele mai profunde și complexe relații de acest tip și ea va defini și ghida, în timp, profilul viitorului lider. Nu în ultimul rând, un lider în lumea medicală este un om pentru care acumularea permanentă de cunoștințe este la fel de naturală ca respirația. Medicina este un domeniu extrem de dinamic, în care cercetarea aduce în fiecare zi elemente de noutate pe care un lider profesional trebuie să le asimileze pentru a-și conserva acest statut.”

Jens Jakob Gustmann

Philips Health Systems Sales Leader CEE

Master Partner ROHO

 

“Misiunea Philips este de a îmbunătăți viața oamenilor prin inovații relevante pentru întreg ciclul de sănătate, ceea ce noi numim “health continuum”. Viziunea ROHO este similară cu a noastră și suntem încântați să fim Master Partner al acestui eveniment.“

Prof. Dr. Leonard Azamfirei

Rector, UMF Târgu Mureș

Partener Educațional ROHO

 

“Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie «George Emil Palade» din Târgu Mureș susține acest amplu eveniment internațional dedicat calității actului medical. Suntem o comunitate academică preocupată de viitorul medicinei românești și conștientă de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, aceea de a le oferi absolvenților noștri o educație medicală de elită. Universitățile joacă un rol esențial în formarea viitorilor lideri ai echipelor medicale din spitalele din România. De peste șapte decenii, în centrul medical și universitar Târgu Mureș se formează generații de medici, farmaciști și alți specialiști care sunt dedicați misiunii nobile de a salva vieți și care își aduc aportul la îmbunătățirea sistemului sanitar românesc. Într-o universitate, viitorii lideri din Sănătate dobândesc cunoștințe medicale solide, competențe, abilități și valori esențiale definirii lor ca profesioniști și ca oameni.”

Vasile Ruscovan

Director General, Kapamed

Professional Partner ROHO

 

“Sectorul sanitar din România este într-o continuă schimbare, întâmpinând noi provocări. Creșterea continuă a calității, dar și a complexității serviciilor medicale pun o presiune continuă asupra bugetelor spitalelor publice și private. Înțelegem competitivitatea pieței serviciilor medicale, crescândă pe an ce trece, în vederea atragerii și păstrării pacienților asigurați medical. Dezvoltarea sectorului medical privat mută spitalele publice din zona prestatorilor de servicii medicale, în zona jucătorilor din marea industrie medicală. Pe cale de consecință, elementele ce țin de maximizare și eficiență a lanțului de aprovizionare și de trasabilitate a consumabilelor medicale, în vederea creșterii productivității, siguranției, securității și realizarea de economii, vor face diferența. Kapamed furnizează cele mai eficiente și sigure soluții RFID de optimizare logistică, adaptabile la nevoile fiecărui spital în parte, iar Convenția Română a Spitalelor este locul unde vă vom împărtăși experiența noastră.”

Raluca Șoaita

ARCHITECT & FOUNDER, TESSERACT ARCHITECTURE

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Îmbunătățirea infrastructurii medicale este critică și urgentă în Romania.

De aceea, competiții precum Romanian Healthcare Awards 2021 sunt mai mult decăt binevenite pentru a face vizibilitate sectorului medical și bunelor practici din domeniu. Încurajez pe toți medicii, echipele medicale și spitalele care au reușit să schimbe ceva, câtuși de puțin în jurul lor în acest an, să aplice și să contribuie astfel la creșterea calității serviciilor medicale în România. “

Andreea Cigolea

Jurnalist

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Am contact în fiecare zi cu medici din toate domeniile, care lucrează atât la stat, cât și la privat. Toți au nemulțumirile lor și consider că a venit momentul ca aceste nemulțumiri să fie aflate de toată lumea. Am văzut în această pandemie medici care sunt adevărate modele de urmat, care au uitat de ei, și-au lăsat și familia pe locul doi, stând peste 12 ore zilnic în spitale. Și cel mai important e de fapt că nu au plecat din țară pentru un trai mai bun, au rămas aici pentru a salva vieți, pentru a fi alături de noi. Cred că astfel de oameni trebuie scoși în față și apreciați la adevărata valoare, pentru că, mai ales acum chiar au nevoie. Romanian Healthcare Awards 2021 reprezintă o ocazie prin care ne putem promova medicii de astăzi și mă bucur că pot face și eu parte din acest proiect.” 

Prof. Dr. Cătălina Poiană

Prorector al Universității De Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, din București

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„Romanian Healthcare Awards 2020 reprezintă un moment în care societatea medicală își promovează medicii, spitalele și echipele medicale care au dat dovadă de implicare și profesionalism în activitatea curentă pentru și în beneficiul pacienților. Sunt onorată că fac parte din juriul acestui eveniment, un juriu format din reputate personalități. Acest eveniment trebuie să ne arate că România are medici valoroși și unități medicale unde se practică un act medical de calitate.

În calitate de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București, cel mai numeros colegiu teritorial, cu peste 13.500 de membri activi, susțin valorizarea medicilor, iar în calitate de prorector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București salut această inițiativă care promovează medicii de astăzi, studenții de ieri, pe care noi i-am format în toate universitățile de medicină și farmacie din țară.”

Dr. Adrian Udrea

 Director Medical, Medisprof Cancer Center

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

“Puterea exemplului a fost întotdeauna unul din motivele pentru care am clădit ceva in clinica mea. Haideți să ieșim din anonimat și să arătăm tuturor cât suntem de pasionați și de profesioniști în ceea ce facem.”

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun

Consilier Prezidential, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențialăi

Președinte și membru al Juriului internațional Romanian Healthcare Awards 2021

“De prea puține ori vorbim despre excelență în medicina românească și trebuie să recunoaștem că avem nenumărate povești de succes, atât din sfera profesioniștilor din sănătate, cât și a spitalelor. Punând mai des în lumină aceste povești, putem obține un efect de multiplicare! Pandemia cu care ne confruntăm ne-a dovedit o dată în plus rolul critic pe care personalul medical îl are în lupta împotriva răspândirii virusului. Fără îndoială că rezultatele medicilor și ale echipelor medicale nu ar fi fost posibile fără spitale performante. 


Romanian Healthcare Awards constituie o ocazie extraordinară de a ne arăta recunoștința pentru medici și echipe medicale a căror activitate stă sub semnul profesionalismului, devotamentului și responsabilității, și de a premia spitale modele de bune practici, în care putem păși cu încredere. Cele trei categorii ale ediției din 2020 – Medicul Anului, Echipa Medicală a Anului și Spitalul Anului vin să încununeze efortul consecvent depus zi de zi, pentru menținerea sănătății noastre, a tuturor, oferindu-ne nouă, membrilor juriului, prilejul de a ne arăta aprecierea și de a vă oferi însemnele prețuirii noastre pentru valorile promovate! Vă invit așadar, în calitate de Președinte și membru al juriului să vă faceți cunoscute poveștile de succes, nu doar în România, ci în lumea întreagă!”

Newsletter

Prof. Dr. Viorel Scripcariu

Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T.  Popa”, din Iași

Membru Juriu Romanian Healthcare Awards 2021

„La sfârșitul unei gărzi infernale sau după o operație dificilă, când realizezi că ți-ai ales un drum cu sens unic, îți aduci aminte și de ce ai ales să urmezi una dintre cele mai grele dar și mai nobile meserii din lume. De ce ai ales să pui sănătatea celor din jur mai presus de propria sănătate și de ce, de multe ori, petreci mai mult timp la spital decât alături de familie. Pentru că medicina este mai mult decât o profesie, este o vocație, te definește nu doar ca profesionist, ci și ca om, și pentru că medicii adevărați nu așteaptă nici bani, nici laude, pentru a-și face datoria. Câteodată, însă, ai nevoie de încurajări și de premii ca să poți mergi mai departe, așa cum actorii se hrănesc cu aplauzele publicului. Iar Romanian Healthcare Awards 2020, prima competiție din România cu juriu internațional, dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor, exact asta și-a propus, să certifice valoarea profesională și umană, să ofere un plus de considerație și recunoștință.”