Într-un sector agricol tot mai competitiv, inovația face diferența. Pentru DN AGRAR GROUP SA, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, tehnologia stă la baza strategiei de dezvoltare pe termen lung, axată pe eficiență, sustenabilitate și leadership regional. La RALF 2025 Romanian Agriculture Leadership Forum, Peter de Boer, CEO și membru al Consiliului de Administrație, a vorbit despre direcția strategică a grupului.
DN AGRAR deține aproximativ 18.000 de vaci și administrează peste 10.000 de hectare de teren, 5 ferme și 2 fabrici de compost. De la listarea în piața AeRO în februarie 2022, acțiunile companiei au evoluat remarcabil, înregistrând o creștere de peste 300%, depășind constant performanța pieței.
Grupul DN AGRAR operează un model de afaceri circular și eficient, prin integrarea verticală a producției de lapte cu producția vegetală, soluții de compostare și energie regenerabilă. Prin intermediul fermelor Apold, Cut, Lacto Agrar și Straja, grupul asigură un volum semnificativ de producție, proiectând o expansiune a capacității de producție între 150 și 200 de milioane de litri de lapte anual până în 2030.
„Investim foarte mult în tehnologie și ne dorim să fim cu un pas înaintea celorlalți. Obiectivul nostru este să devenim lideri în această industrie”, a declarat Peter de Boer, subliniind faptul că integrarea soluțiilor digitale și automatizarea fluxurilor de lucru sunt fundamentale pentru creșterea eficienței operaționale.
Unul dintre proiectele strategice ale grupului vizează dezvoltarea unei fabrici de de producție pentru biometan, proiect realizat în parteneriat cu un lider global din sectorul Oil & Gas.
Estimată a deveni operațională în anul 2028, sub rezerva aprobărilor din partea autorităților, această investiție reprezintă o nouă sursă de venituri pentru DN AGRAR și vizează reducerea emisiile de carbon cu până la 90%. „Împreună cu inițiativele noastre de compostare și energie solară, acest proiect reprezintă un pilon esenţial al strategiei noastre pentru perioada 2025–2030, care vizează dublarea EBITDA și consolidează poziția DN AGRAR ca lider în agricultura sustenabilă, contribuind direct la producția de lapte cu emisii nete zero” completează domnul de Boer, CEO-ul companiei.
În paralel, DN AGRAR și-a consolidat capacitatea de producție a compostului, prin lansarea operațiunilor la cea de-a doua fabrică a grupului. Această investiție strategică va permite dublarea volumului anual la aproximativ 14.000 de tone de fertilizant organic și va susține atât profitabilitatea companiei, cât și economia circulară la nivel regional. „În anii următori, ne propunem să avem o contribuție semnificativă în regiune, cu o profitabilitate pe măsura investițiilor realizate”, a explicat CEO-ul companiei.
Toate aceste inițiative fac parte din noua strategie de dezvoltare a companiei cu un orizont de implementare până în 2030. Noile tehnologii joacă un rol central în această viziune, permițând optimizarea fluxurilor de producție, reducerea impactului asupra mediului și consolidarea poziției DN AGRAR ca reper de performanță în agribusiness-ul românesc.
Calendarul evenimentelor Romanian Agriculture 2026 este acum disponibil. Rămâi conectat la principalele inițiative dedicate dezvoltării durabile și performanței în agribusinessul românesc.


