- Sorin Moise este Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și a participat în calitate de speaker în cadrul RALF 2022 – Romanian Agriculture Leadership Forum, evenimentul de business al anului în agricultură, care a avut loc în perioada 18-19 mai, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cu tema “România Agricolă Europeană”.
„Contextul complicat pe care îl traversează Europa acum poate fi privit și ca o oportunitate pentru agricultură, iar România are șansa să devină un actor major în domeniul producției alimentare la nivel european și regional. În acest scop trebuie să creștem capacitatea de procesare la nivel național, pentru a putea exporta cât mai multe produse agroalimentare cu valoare adăugată, nu doar materie primă.
Cererea pe piața europeană este foarte mare – spre exemplu, ca urmare a ieșirii de pe piață a Ucrainei, Germania are o nevoie foarte mare de ulei rafinat. România are capacitatea de a produce astfel de produse finite și în general hrană, atât pentru piețele europene, cât și pentru alte piețe de pe glob.
În elaborarea noului Program Național Strategic, Ministerul Agriculturii a avut în vedere toate condițiile impuse de Pactul Verde European (Green Deal). În cadrul Programului Național Strategic s-a propus o schimbare a modului în care sunt gândite investițiile în zona de procesare, inclusiv o creștere a sprijinului public la 15 milioane de euro, de la 2,5 milioane de euro cât este în prezent. Sunt luate în considerare și dificultățile zonei antreprenoriale legate de creșterea costurilor pentru gaze și electricitate, motiv pentru care recent a fost aprobată OUG prin care Ministerul Energiei a alocat fonduri către Ministerul Agriculturii pentru ca fermierii să poată avea independență energetică la nivel de fermă.
Toate aceste programe se desfășoară în cadrul și în urma unui dialog constant cu fermierii, antreprenorii și toți cei implicați în producție, pentru că cele mai bune soluții sunt întotdeauna cele găsite împreună cu beneficiarii cărora ele se adresează. Iar parteneriatul cu mediul de afaceri este piatra de temelie a politicilor de succes.”
Foto© romanianagriculture.ro


